marți, 12 iulie 2011



" Mission accomplished! "... O frază care îmi dă fiori... de bucurie, desigur. Am găsit răspunsul la cea mai mare întrebare pe care un om o poate avea în viaţă.
Totul se rezumă la gânduri... Şi da! E cazul să-mi schimb un pic stilul de a gândi, şi mai ales de a acţiona.
În primul rând declinul în care am fost până de curând s-a datorat faptului că îmi pierdusem încrederea în mine. De ce? Nu ştiu... Adevărul este că fiecare dintre noi are un moment de genul. Însă această stare nu trebuie să dureze o veşnicie. Am trecut printr-o dezamăgire, însă toată lumea mi-a zis că nu este un capăt de lume şi într-un final am înţeles. Am căzut, dar m-am ridicat, şi sincer? Sunt mai în formă ca niciodată.
De ce să nu am încredere în mine? Să mă gândesc... Am vreun motiv să cred asta? NU! Sunt frumoasă, sunt deşteaptă, am potenţial şi sunt înconjurată de persoane care mă iubesc. Am ajuns la concluzia că asta e cheia succesului: încrederea în sine. Asta este misiunea primordială a fiecăruia dintre noi: să învăţam să avem încredere în noi şi în forţele proprii.
Sunt atâtea persoane care se trezesc în fiecare dimineaţă cu o dispoziţie proastă şi fac tot posibilul să le evit. Nu-mi trebuie! Sunt în culmea fericirii şi în jurul meu am nevoie de oameni plini de viaţă şi voioşi! Şi momentan am ce-mi doresc!
Dar lucrul cel mai important e că mi-am îndeplinit misiunea, aceasta fiind faptul că am învăţat să îmi doresc mai mult, aşa că mission accomplished!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu