vineri, 19 noiembrie 2010

Paradoxul Zilelor Noastre...


În aceste vremuri suntem atât de preocupaţi de ceea ce li se întâmplă celor din jurul nostru, încât ne neglijăm aproapele şi chiar pe noi înşine. Am ajuns să fim atât de preocupaţi de vieţile altora, încât o neglijăm pe a noastră. Am evoluat atât de mult pe plan tehnologic, încât am uitat să ne bucurăm de viaţă care trece pe lângă noi fără să ne dăm seama.
Am evoluat foarte mult pe plan intelectual, dar aproape deloc pe plan spiritual. Am uitat de valorile care dau sens cuvântului "OM".
Cândva am auzit o vorbă care mi-a rămas imprimată în minte şi în suflet: Pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn şi inimă de aur, iar acum au cruce de aur şi inimă de lemn. De ce? De ce am decăzut atât de mult? De ce am uitat să fim oameni? De ce pentru o vorbă spusă fără vrere, spusă la supărare, ţinem duşmănie o viaţă întreagă? De ce trebuie să fim supăraţi? Când putem să iertăm, aşa cum şi noi am fost iertaţi şi nu pentru o vorbă spusă, ci pentru o mare de păcate.
Trebuie să ne deşteptăm, până nu va fi prea târziu, trebuie să fim împăcaţi cu cei din jurul nostru, cu cei care ne sunt aproape şi nu în ultimul rând cu noi înşine. Dacă nu vom învăţa să fim mai toleranţi, mai iertători şi nu vom învăţa să iubim necondiţionat, nu vom putea fi fericiţi şi nici măcar nu vom avea dreptul să ne dorim să fim fericiţi.... Atâta timp cât nu le vom oferi şi celor din jurul nostru, fericirea...

Inspirat după Bob Moorehead